Titlu: România Mare cu 76 de Județe, numerotate și împărțite pe regiuni istorice.
Dimensiuni: A3, 420 mm x 297 mm (format prietenos pentru care se găsesc ușor rame gata făcute).
Autorul originalului: Institutul Cartografic Unirea.
Anul apariției: 1923. Anul reeditării: 2021.
Ambalaj: Tub refolosibil original durabil, incasabil și rezistent cu capace de plastic de calitate care etanșează perfect și protejează 100%. Harta vine rulată în tubul de protecție care este inclus în prețul de vânzare.
Brand: Mioritics.
Descriere: Reproducere după o hartă foarte rară a României Mari cu 76 de județe numerotate și grupate în șapte regiuni istorice: Ardeal (Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat), Bucovina, Basarabia, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Acestea corespund exact celor 10 provincii istorice românești, Ediția actuală este îmbogățită grafic, dar fidelă cartografic originalului din anul 1923.
Harta păstrează specificul organizărilor administrativ-teritoriale existente în provinciile istorice unite cu Vechiul Regat când teritoriul țării a fost împărțit în 76 de județe. Începând cu anul 1926, s-a stabilit o nouă organizare administrativă unitară la nivelul întregii țări, compusă din 71 de județe.
Pe lângă farmecul denumirilor vechi ale județelor (Baia, Putna, Tutova, Trei-Scaune, Timiș-Torontal, Cetatea Albă etc.) se remarcă și ineditul vecinătății cu Polonia și Ceho-Slovacia.
Este interesant de observat localizarea și numărul județelor pierdute odată cu teritoriile din Bucovina de Nord și Basarabia, la care se adaugă și cele două județe Caliacra și Durustor pierdute odată cu teritoriul disputat al Cadrilaterului (cu tot cu celebrul castel al Reginei Maria ridicat la Balcic). Regii Unirii și citatul excepțional al Reginei Maria, întregesc conceptul grafic al acestei hărți rare și emblematice, care devine astfel o amintire de suflet inedită pentru orice român.

Titlu: O reprezentare străveche a Daciei și Moesiei (vechea vatră a geților traci).
Dimensiuni: A3, 420 mm x 297 mm (format prietenos pentru care se găsesc ușor rame gata făcute).
Autorul originalului: Abraham Ortelius, erudit cartograf, colecționar și geograf flamand, creator al primului atlas geografic modern, intitulat Theatrum Orbis Terrarum (Teatrul lumii).
Anul apariției: 1595. Anul reeditării: 2021.
Ambalaj: Tub refolosibil original durabil, incasabil și rezistent cu capace de plastic de calitate care etanșează perfect și protejează 100%. Harta vine rulată în tubul de protecție care este inclus în prețul de vânzare.
Brand: Mioritics.
Descriere: Reproducere după o hartă excepțională a Daciei și Moesiei, realizată în limba latină la Anvers in Belgia. Ediția actuală este îmbogățită grafic, dar fidelă cartografic originalului. Legenda și descrierea sunt în limba română pentru a facilita o mai ușoară înțelegere a hărții (sunt asociate provinciile Daciei cu regiunile istorice românești).
Este una dintre cele mai frumoase și detaliate hărți ale Daciei și cea care a încercat (probabil pentru prima dată), printr-o notă originală marcată lângă Sarmisegetuza, să localizeze fabuloasa comoara ascunsă de regele Decebal în râul Sargeția, actualul râu Strei din județul Hunedoara. Informația a fost ulterior copiată și de alți cartografi care au introdus-o în hărțile lor. Aceasta a fost una dintre cele mai vânate comori din istoria României care împreună cu alte comori dacice, a dus la apariția febrei aurului. Legenda ei a traversat Oceanul și a intrat în concurență până și cu febra aurului din Alaska, aprinzând imaginația reporterilor americani care descopereau uimiți bogățiile din ”Estul Sălbatic” al Europei.
Pe lângă această menţiune inedită, harta cuprinde cele cinci provincii/regiuni ale Daciei, care se suprapun în mare parte cu regiunile istorice ale României, precum și cele mai importante triburi dacice localizate conform teritoriilor ocupate aflate sub influența lor.
Această hartă reușește într-un mod istoric creativ, să suprapună și să îmbine realitatea „dacică a Daciei” cu elementele noi ale stăpânirii romane și să redea astfel într-un mod original, o imagine complexă nouă și de ansamblu a întregului teritoriu cartografiat. Nivelul uluitor de detaliu alocat anumitor teritorii și zone, chipul lui Decebal, legenda în limba română şi draconul dacic desăvârșesc în plan artistic și istoric această adevărată operă de artă, care merită a fi inrămată și pusă în valoare la loc de cinste.

Titlu: Țările Române în Epoca lui Mihai Viteazul.
Dimensiuni: A3, 420 mm x 297 mm (format prietenos pentru care se găsesc ușor rame gata făcute).
Autorul originalului: Institutul Cartografic Unirea.
Anul apariției: 1923. Anul reeditării: 2021.
Ambalaj: Tub refolosibil original durabil, incasabil și rezistent cu capace de plastic de calitate care etanșează perfect și protejează 100%. Harta vine rulată în tubul de protecție care este inclus în prețul de vânzare.
Brand: Mioritics.
Descriere: Reproducere după o hartă foarte rară ce prezintă situația Țărilor Române în epoca și sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată Țara Moldovei, așa cum singur s-a considerat, Mihai Viteazul a folosi această titulatură completă într-un hrisov, la Alba Iulia la data de 6 Iulie 1600 confirmând, documentar prima unire politică a celor trei ţări române (unirea efectivă fusese realizată la sfârşitul lunii mai 1600). Ediția actuală este îmbogățită grafic, dar fidelă cartografic unui original din anul 1923.
Harta conține informații, note, ani, simboluri și marcaje relevante despre expediții de cucerire și de retragere, despre bătalii și momente importante trecute grafic exact în locul unde s-au întâmplat.
În cuprinsull Țării Moldovei observăm prezența localităților, Vișnița, Cernăuți, Hotin, Soroca, Orhei, Chișinău și Cahul. Mai târziu, ele vor fi adevărate județe în Bucovina și Basarabia în cadrul României Mari, atunci când aceasta a fost organizată doar pentru aproximativ 8 ani în formulă administrativă inedită a celor 76 de județe (această hartă foarte specială și prea puțin cunoscută a României Mari cu 76 de județe numerotate și împărțite pe regiuni istorice, este publicată în cadrul proiectului „Iubesc România” și poate fi comandată).
Este interesant de observat, pe teritoriul Marelui Principat Transilvan, chiar la graniță, prezența la vest a importantului oraș Debrețin, la sud menționarea Scaunelor Săsești iar la sud-est a „Scaunelor Secuești” (Sedeș Siculorum – scaunele de judecată).
În estul hărții sunt notați atât tătarii cât și tătarii de Bugeac (numiți mai târziu dunăreni) care sunt combinația dintre tătari și nogai și care au format pentru o vreme hoarda Bugeacului. Tătarii sunt menționați deoarece de-a lungul istoriei au reprezentat un real pericol și au întreprins multe raiduri și atacuri. Trebuie observat faptul ca la vremea când Țările Române erau unite sub domnia lui Mihai Viteazul, acestea nu aveau ieșire la Marea Neagră deoarece teritoriul respectiv era sub influența otomanilor și parțial a tătarilor.
La vest harta cuprinde Pașalâcul Timișoara (o surpriză pentru unii) organizat în sangiacuri (steaguri) care erau niște diviziuni administrative. Banatul intrase în sfera de influență a Imperiului Otoman după prăbușirea Regatului Maghiar (Mohács 1526). Spre deosebire de Transilvania, care a reușit să-și păstreze statutul de principat autonom sub suzeranitatea Porții, Banatul a fost ocupat direct de otomani și transformat într-un pașalâc. Era condus de un beglerbeg și a rămas sub acest control 164 de ani, mai exact până în anul 1716 când a fost cucerit de armatele habsburgice.
Pe lângă farmecul acestor elemente istorice se remarcă Hotarul lui Mihai Viteazul, dar și marcajul coloristic al vecinătății cu Regatul Poloniei, cu Pocuția, Austria si Turcia. Tainica Stemă Unită a lui Mihai Viteazul, portretul și titulatura sa completă, precum și descrierea originală în limbaj vechi a contextului istoric favorabil unirii celor trei principate în cadrul „vechei Dacii”, întregesc conceptul grafic al hărții, care devine o adevărată ”piatră de hotar” în panoplia de onoare a hărților dedicate Unirii.

Titlu: Harta Moldovei în timpul domniei lui Ștefan cel Mare Voevod, cu Basarabia, Pocuția și organizarea în 23 de județe.
Dimensiuni: A3, 420 mm x 297 mm (format prietenos pentru care se găsesc ușor rame gata făcute).
Autorul originalului: Mironescu Vladimir după documente originale.
Anul apariției: 1908 la Cernăuți. Anul reeditării: 2021.
Ambalaj: Tub refolosibil original durabil, incasabil și rezistent cu capace de plastic de calitate care etanșează perfect și protejează 100%. Harta vine rulată în tubul de protecție care este inclus în prețul de vânzare.
Brand: Mioritics.
Descriere: Reproducere după o hartă foarte rară și detaliată ce prezintă situația Moldovei în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Harta cuprinde atât Basarabia cât și Pocuția precum și organizarea în 23 de județe. Dintre acestea, 16 își vor păstra denumirile istorice peste 400 de ani și vor figura cu același statut repartizate în diferite regiuni (Moldova, Basarabia, Bucovina) în cadrul României Mari atunci când aceasta a fost organizată doar pentru aproximativ 8 ani în formulă administrativă inedită a celor 76 de județe (această hartă foarte specială și prea puțin cunoscută a României Mari cu 76 de județe numerotate și împărțite pe regiuni istorice, este publicată în cadrul proiectului „Iubesc România” și poate fi comandată).
Județele Iași, Roman, Vaslui, Tutova, Tecuci, Putna, Covurlui, Fălciu și Neamțu vor rămâne istoric în Moldova. Orhei, Soroca, Hotin, Tighina (ca reședință a județului Bugeac pe hartă) și Cetatea Albă vor ajunge în Basarabia. Cernăuți și Suceava vor ajunge în Bucovina. Ediția actuală este regândită grafic, dar fidelă cartografic unui original din anul 1923.
Conform legendei și în completarea ei, harta conține informații, note, ani, simboluri și marcaje relevante trecute și localizate grafic. Trebuie menționată subâmpărțirea administrativă în Țara de jos, Țara de sus și Basarabia precum și notarea celor 23 de județe alocate fiecărei țări în parte.
Hotarul țării, reședințele de județ, punctele strategice înălțate, localitățile unde Ștefan cel Mare a purtat război, precum și fortificațiile, cetățile, curțile domnești cu biserici, alături de toate celelalte biserici zidite de el sunt trecute pe hartă.
Este interesant de analizat, prezența Sfântului Munte Athos în cadrul hărții, jos în dreapta legendei. Aceasta se datorează ctitoriilor importante realizate acolo de domnitorul român. Observăm, menționarea mănăstirii Zograf (Zografu) care a fost zidită de Ștefan cel Mare (a refăcut-o aproape integral între anii 1466-1502).
Pe harta peninsulei, distinct de semnul „biserică construită de Ștefan” în dreptul mănăstirii Zograf, apare un cerc, adică simbolul pentru „punct strategic” și notarea „turn pentru corăbii” (arsanaua sau portul) care a fost zidit tot de către domnitorul moldovean.
În estul hărții remarcăm Stema Moldovei și mențiunea că a fost publicată cu binecuvântarea Episcopului Hușilor, Conon Arămescu-Donici. Acesta a fost ales Episcop în anul 1902 și apoi Mitropolit-Primat în 1912. La vest harta se echilibrează grafic cu portretul lui Ștefan cel Mare și notarea anilor săi de domnie
Pe lângă farmecul acestor elemente istorice se remarcă hotarul țării, dar și marcajul coloristic al vecinătății cu Galiția (în 1349 a fost cucerită de poloni iar din 1352 a fost inclusă în componența Poloniei), cu Podolia (regiune istorică unde românii au fost cândva băștinași iar apoi doar majoritari, stăpânită mai pe urmă pe rând de către poloni, turci, prusaci, ruși și apoi din nou de polonezi), cu Lituania precum și cu Transilvania (care menționează „Trei Scaune”) și Muntenia.
Bogăția impresionantă de informații a legendei și citatul colosal despre marele domnitor, întregesc imaginea istorică inedită a hărții.

Titlu: Hartă Transilvania
Dimensiuni: A3, 420 mm x 297 mm (format prietenos pentru care se găsesc ușor rame gata făcute).
Autorul originalului: Celebrul cartograf Gerard Mercator. Republicată de cartograful olandez Henricus Hondius.
Anul apariției: 1633. Anul reeditării: 2024.
Ambalaj: Tub refolosibil original durabil, incasabil și rezistent cu capace de plastic de calitate care etanșează perfect și protejează 100%. Harta vine rulată în tubul de protecție care este inclus în prețul de vânzare.
Brand: Mioritics.
Descriere: O frumoasă hartă istorică și geografică a Transilvaniei, realizată de celebrul cartograf Gerard Mercator și republicată în 1633, de gravorul și cartograful olandez Henricus Hondius într-o ediție denumită Atlasul Mercator-Hondius. Harta de față face parte din una din cele cinci ediții de mare succes ale atlasului publicate între anii 1623-1633 de fiul lui Jodocus Hondius, anume Henricus.
Planșa prezintă Transilvania înconjurată de munti, având la nord „Russia pars”, la sud est „Walachiae pars” și la vest „Ungariae pars”, cu împărțirea în diverse regiuni, fără ca acestea să fie delimitate prin granițe: Land vor dem Walt (Țara de dinaintea pădurii), Weinland (Țara Vinului), Altlandt (Țara Veche), Wurtzland (Țara Bârsei), Nosnerland (Ținutul Bistriței). Cuprinde o multitudine de localități, orașele mari find marcate prin simboluri miniaturale – cetăți cu turnuri și bastioane: Weisenburg/Alba Iulia, Hermanstat/Cibinum/Sibiu, Clausenburg/Colosvar/Cluj, Corona/Brasovia/Brașov etc.
Toate denumirile de pe hartă (regiuni, orașe, ape, munți) sunt redate în varianta germană. Transilvania este reprezentată ca un ținut înconjurat de munți, brăzdat de cursurile a trei ape importante, Someș – “Sames”, Mureș – “Marisius vel Merisch” și Olt – “Alt vel Aluta”.
Cartușul este rotund și nu foarte elaborat, plasat în colțul din dreapta-jos și înconjurat de un chenar bogat ornamentat cu motive vegetale. Este una dintre hărțile de referință ale Transilvaniei, impresionantă prin claritatea, ”simplitatea” și paradoxala ei bogăție de informații.

Titlu: O excepțională hartă a pământului plat Sec. XIII – Creaționism, Geografie, Geocentrism și istorie medievală într-o fabuloasă Mappa Mundi.

Dimensiuni: A3, 420 mm x 297 mm (format prietenos pentru care se găsesc ușor rame gata făcute).

Autorul originalului: Nu s-au păstrat referințe despre autorul originalului.

Anul apariției: Sec. XIII (aprox. 1265).  Anul reeditării: 2024.

Ambalaj: Tub refolosibil original durabil, incasabil și rezistent cu capace de plastic de calitate care etanșează perfect și protejează 100%. Harta vine rulată în tubul de protecție care este inclus în prețul de vânzare.

Brand: Mioritics.

Descriere: Descoperiți fabulosul tărâm al cartografiei istorice medievale prin această hartă emblematică care ne propune un amestec vizual captivant de geografie, credință și artă. Este una dintre cele mai importante hărți vechi ale lumii care s-a păstrat în condiții bune și singura de acest fel despre care se cunoaște că a fost inclusă într-o carte de rugăciuni cunoscută sub numele de psaltire. Varianta actuală este reconstruită și redesenată digital pe anumite porțiuni deteriorate, oferind astfel o imagine fidelă cartografic originalului, dar net superioară dpdv. estetic și visual.

Această comoară din Anglia secolului al XIII-lea, care este acum conservată la British Library din Londra și al cărei autor este necunoscut, chiar dacă pare a fi inspirată din alte hărți similare realizate în timpul domniei lui Henric al III-lea, reușește să ducă viziunea lucrurilor la un alt nivel. Ea nu reflectă doar cunoștințele geografice ale europenilor erudiți ci demonstrează și idealurile spirituale ale celor care au realizat-o, abordând filosofia religioasă dintr-o perspectivă cosmografică.

După multă muncă, studiu și cercetare, publicăm în traducere, probabil în premieră în limba română, o sinteză a unor lungi texte descriptive ale hărții, Rezumatul ne va ajuta să călătorim într-o fascinantă și incredibilă călătorie cartografică inițiatică, care pornește din Grădina Raiului, trece prin toate locurile importante de pelerinaj ale creștinismului, poposește prin ținutul Amazoanelor, trece prin Hiperboreea, vizitează Arca lui Noe, Puțul și Hambarele lui Iosif, tărâmul nelegiuților Gog și Magog închiși până la Apocalipsă dincolo de Porțile și Zidul lui Alexandru, apoi miticul tărâm al legendarului patriarh și rege ”Prester John” cu ale lui 14 rase umanoide monstruoase, ascultăm profețiile Oracolului arborilor sacri ai Soarelui și Lunii și ne lăsăm răcoriți de cele 12 vânturi ale lumii și îmbăiați de apele Dunării și ale Oltului pe tărâmul Daciei, pentru a trece prin multe alte aventuri și peripeții medievale. După scurtul popas pe tărmul umbrelor și al răului stăpânit de dragoni și după ce am înconjurat marginile pământului înțelegând geocentrismul și creaționismul, vom urca spre lumină acolo unde este Stăpânul și Creatorul acestei fascinante lumi tripartite văzute și al celei tainice și nevăzute.

Orientarea hărții – Nordul și Estul geografic

Primul truc pentru a descifra o mappa mundi medievală este să o rotești cu 90 de grade în sensul acelor de ceasornic. Hărțile medievale erau orientate mai degrabă spre est decât spre nord și făcând această ajustare, continentele familiare ale Europei, Africii și Asiei devin mai clare. Odată stabilite aceste puncte de referință geografice, putem calcula locațiile Romei, Parisului și chiar ale Londrei, ascunse în colțul din stânga jos al lumii.

Iconografie și simbolism

Impresionant este Iisus Hristos reprezentat pe hartă deasupra tuturor deoarece este Răsăritul și Lumina, care binecuvintează Creația cu dreapta Sa, iar în mâna stângă ține o sferă, un simbol al puterii. Globul este inscripționat cu T-ul cartografic care desemnează granițele dintre părți ale lumii tripartite (pe hărțile tradiționale T-O unde T este Mediterana, care desparte cele trei continente, Asia, Europa și Africa, iar O este Oceanul înconjurător).

Dumnezeu Mântuitorul Iisus Hristos apare pe cerul înstelat ca un judecător, cu semnul crucii pe aureola sfințeniei, într-o haină în culoarea burgundă regală cu tivul alb și într-o cămașă de culoarea prețioasă lapis lazuli. Cu mâna dreaptă ridicată, cu două degete întinse binecuvântează, ceea ce simbolizează mântuirea. Hristos se află deasupra capului vântului de est, care suflă în jos direct spre Rai din a cărui margine inferioară curg râurile Paradisului și este flancat de doi îngeri ce tămâiază din cădelnițe.

Harta folosește imaginea cartografică a lumii și ilustrarea reprezentărilor biblice împletind repere ale lumii materiale cu noțiuni teologice spirituale. Ni se prezintă o geografie medievală semi-mitologică, care plasează lumea reală în contextul credinței în mântuire, pentru a-l ajuta pe credincios în timpul rugăciunii și a-l ghida într-un pelerinaj duhovnicesc alternativ.

Adam și Eva în Grădina Raiului

Pe întreaga întindere a Pământului găsim câteva reprezentări surprinzător de literale ale locurilor și evenimentelor biblice, cum ar fi spre ex. și Raiul. Vedem la est, chiar sub Hristos, chipurile lui Adam și ale Evei așezate în siguranță în spatele zidului protector al Grădinii Edenului iar între protopărinții omenirii desenat arborele ispitei sau pomul cunoașterii binelui și al răului.

Copacii Soarelui și ai Lunii

Puțin mai la dreapta de Paradisul din care curg cele cinci râuri sacre, sunt desenați Copacii Soarelui și ai Lunii. În legendele medievale, Copacii Soarelui și ai Lunii erau magici, picurau balsam și aveau darul vorbirii și al profeției cu glas masculin și feminin. Se presupune că au fost vizitați undeva în est la capătul lumii de Alexandru cel Mare (căruia i-au spus că va cuceri lumea dar că nu se va mai întoarce acasă deoarece va muri otrăvit în Babilon), sau chiar de către Marco Polo.

Asia, centralitatea Ierusalimului și locurile biblice

Practic harta nu ne arată doar cunoștințele geografice și istorice ale vremii, ci le plasează și în cadrul istoriei mântuirii. Sub Hristos, coborând întru cele materiale, descoperim treptat povestea geografică și religioasă a lumii și a pământului plat, împărțit în cele trei continente: Europa, Asia și Africa, cu Ierusalimul în centru, având ca Nord geografic Estul, De la Ierusalim spre est vedem “torrens cedron”  adică pârâul Cedron, râul Iordan și Marea Galileii, un lanț de munți care trebuie probabil identificat ca fiind Galaad și vestul celor două brațe ale Eufratului.

Nici o altă hartă a lumii care a supraviețuit nu arată aceeași dispunere a elementelor la est de Ierusalim, iar acest lucru denotă o credință foarte puternică în centralitatea Ierusalimului, ca și cum sfințenia orașului a reconfigurat geografia regiunilor înconjurătoare astfel încât acestea să exprime respectul și supunerea lor.

În jurul Ierusalimului se află locurile biblice, Belehem (Betleem), Iericho (Ierihon), Cesarea Palestine (Cezareea Palestinei), Mare mortuum (Marea Moartă), râurile fl. Jor și Dan (care formează râul Iordan), Thorens Cedron (Valea Cedrilor), Stannum Geneser (Marea Galileii, cu pești), M. Syon (Muntele Sion), M. Liban(n)s (muntele Libanului), Bethsaida (Betsaida), Thiberiadis (Tiberiada), Niniue (Ninive), Lachis (Lahish oraș din Palestia antică).

Puțul lui Iosif

Deasupra orașului Ierihon, Ierico (rămășițele arheologice ale orașului, vechi de aproximativ 9000 de ani, sunt situate pe coasta de vest a râului Iordan, la 15 km în amonte de confluența cu Marea Moartă. Este menționat în Biblie ca fiind „un oraș al palmierilor” pe care evreii l-au cucerit din Canaan. Romanii l-au demolat în anul 68 d.Hr.), vedem notat Puteus Josep. Este vorba despre „groapa sau puțul lui Iosif” din Galileea, unde, potrivit relatării biblice, frații au vândut pe tânărul Iosif în sclavie. Ruinele de la Jubb Yussef, din Galileea, sunt cunoscute ca fiind groapa din Dothan, în care Iosif, un personaj biblic, a fost aruncat de către frații săi, urmând să fie vândut mai târziu unei caravane de ismaeliți care se îndreptau spre Egipt. Timp de secole, locul a servit drept răscruce pe Via Maris, legând Egiptul, Siria (Damasc) și Mesopotamia. Începând din secolul al X-lea, este menționat ca un reper, un loc sfânt și ca o sursă de apă pentru caravane.

Deși harta originală este de dimensiuni reduse, măsurând doar 10 x 15 cm cu un diametru de 8.5 cm, ea conține o cantitate enormă de informații furnizând per total nu mai puțin de 145 de inscripții. Orientată spre est, așa cum era tradiția cartografică a epocii, ea ne prezintă imagini ale unor locuri și edificii istorice sacre, cum ar fi Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, Turnul Babel (Turr[is]), Arca lui Noe (Arca Noe) din vârful Muntelui Ararat, râul Iordan, Grădina Edenului etc.

Dintre cele 36 de nume geografice enumerate sau repetate în textul psalmilor, șapte sunt localizate pe hartă: Ierusalim, Babilon, Muntele Sion, Egipt și Etiopia. Libanul este menționat de șase ori în psalmi și este marcat pe hartă ca un munte. Râul Iordan este menționat de trei ori. Egiptul este indicat de-a lungul Mării Roșii, inclusiv trecerea îngustă a lui Moise.

Alte toponime includ orașele Ierusalim, Ierihon, Tiberiu, Ninive, Persepolis, Elam, Calcedon și Antiohia, împreună cu mai multe centre de pelerinaj creștine importante. Mai mult de nouăzeci de toponime sunt incluse pe hartă și un număr mare de referințe scripturistice reprezentate în ținuturile biblice, făcând ca zona care le conține să ocupe mai mult de treizeci la sută din întreaga Asie.

Are Alexandri – Altarele de sacrificiu ale lui Alexandru

Pe hartă observăm și mențiunea Are Alexandri (în dreptul orei 21), ceea ce poate fi tradus ca altarul sau sacrificiul lui Alexandru. Altarele pentru sacrificii pot servi ca repere și marcaje pentru cele patru laturi ale lumii locuite (oecumene).

Alexandru cel Mare a ridicat altare de sacrificiu în mai multe locuri. De exemplu, când a decis să oprească campania din India, a construit în Nord 12 altare pentru zei pe malurile râului Hyphasis și un stâlp cu inscripția „Alexandru cel Mare a oprit aici” .Urmează stâlpii/altarul lui Bahus (Bakhus) în Est (Templul lui Bahus și Jupiter din Baalbek), Stâlpii lui Hercule în Vest și Altarele Filenilor (Arae Philaeno’rum) în Sud, aproape de marginea Marelui Syrtis, pe coasta de Nord a Africii, loc care a marcat granița dintre teritoriile Cartaginei și Cirenei.

Altarele Filenilor

Numele acestui ultim templu este derivat dintr-o poveste impresionantă. Pe vremea când cartaginezii stăpâneau cea mai mare parte a Africii de Nord, iar coloniștii greci din Cirene erau de asemenea foarte puternici, au izbucnit lungi războaie cu privire la granițele lor care au rămas nedefinite din cauza naturii țării de pe malul Syrtes, o pustietate nisipoasă fără râu sau munte care să servească drept reper. În cele din urmă, s-a convenit să se stabilească granița la punctul de întâlnire a trimișilor care au plecat în același timp din fiecare oraș.

Probabil prin șiretenie, trimișii cartaginezi au parcurs o atât de mare parte a distanței, încât grecii au speculat nedreptatea și au ales să impună o condiție drastică ca pedeapsă cartaginezilor. Ei au consimțit ca granița să fie fixată la locul de întâlnire doar cu condiția ca cartaginezii să se supună să fie îngropați de vii la fața locului, în caz contrar, având cerința să avanseze oricât de departe ar fi dorit pentru a impune granița. Trimișii cartaginezi, doi frați pe nume Philaeni, s-au sacrificat pentru a putea păstra avantajul graniței extinse; iar concetățenii le-au celebrat eroismul prin onoruri aduse memoriei lor acasă și prin monumente, care le poartă numele chiar pe locul unde au fost îngropați de vii.

Acestea și alte asemenea repere, au fost ridicate atât pentru a marca un hotar cât și în amintirea unui mare eveniment iar monumentele de acest fel erau numite altare.

Amazoanele

Aproximativ în dreptul orei 21 în stânga pe hartă exact deasupra Albaniei inferioare, vedem următoarea inscripție, Amazones hic manent – „Femeile amazoane locuiesc aici”. În mitologia greacă, femeile amazoane sunt femei războinice celebre pentru îndemânarea și curajul lor neobișnuit.

Gog și Magog – Porțile și zidul lui Alexandru

Întrebarea teologică de unde provine răul din lume este localizată ca răspuns geografic pe hartă în Asia de Nord-Est (stânga sus). Aceasta arată o zonă înconjurată de două ziduri muntoase, între care se află Marea Caspică și așa zisa poartă de fier de la Derbent (azi în Dagestan), construită de Alexandru cel Mare. Zona semnifică ținutul biblic al lui Gog și Magog, pe care profetul Ezechiel l-a văzut drept o personificare a răului. Acest mit al „imperiului răului” a fost apoi identificat și cu Sciția iar mai târziu cu Imperiul Mongol.

Este bine redat marele zid despre care se credea că va ține la distanță forțele malefice ale lui Gog și Magog care așteaptă apocalipsa în țara necuraților. Zidul este străpuns într-un punct de Porțile lui Alexandru cel Mare. Ele ar fi fost o barieră legendară ridicată în Caucaz pentru a împiedica barbarii din Nord asociați cu Gog și Magog să nu invadeze țara din sud.

O legendă siriacă a lui Alexandru (cunoscută și sub numele de Neshana) consemnează că el a construit un zid de fier pentru a preveni o invazie a hunilor care ar fi dus la jefuirea popoarelor și țărilor. Alexandru ar fi poruncit ca porțile să fie construite din fier și bronz, pentru care a recrutat câte trei mii de fierari care să lucreze pentru fiecare dintre cele două gigantice barricade mobile. Cu toate acestea, a rămas credința că triburile barbare vor pătrunde prin ea în timpul apocalipsei.

,,Murus Alexandri” – Zidul lui Alexandru cu o poartă este considerat a reprezenta Marele Zid Gorgan (Gorgan este numele grecesc antic al Hyrcaniei). Este un zid de cărămidă între Marea Caspică și Muntele Elbrus, cu o lungime de 195 km și o lățime de 6-10 m. Cercetările arheologice au stabilit că zidul a fost ridicat înainte de Alexandru, în timpul dinastiei Sassanide, ca apărare împotriva triburilor nomade din Asia Centrală. Zidul este o asociere cu legenda biblică a lui Gog și Magog și de asemenea este menționat în Coran. Conform legendei lui Alexandru, scopul zidului era de a-l ține pe maleficul Gog, ale cărui hoarde din regatul Magog urmau să inunde lumea în Ziua Judecății. Unii autori îl identifică în mod eronat cu Marele Zid Chinezesc iar alții cu Poarta de Fier Caspică de la Derbent construită de Alexandru cel Mare.

EUROPA

Era de așteptat ca zona geografică a Europei să fie prezentată cu cele mai puține erori, Dar nu este așa. Scopul autorului a fost în primul rând de a arăta locurile de cult și centrele importante pentru creștinismul occidental. Harta noastră arată mai multe centre de pelerinaj înființate în secolele al XII-lea și al XIII-lea și multiple orașe alese ca repere pentru pelerini: Constantinopol, Cluni în regiunea Burgundia, Paris, Aquitania, Lyon, Roma și Canterbury, Colonia (Köln), Barcelona și Londra.

Europa – Toponime importante

Sclaueni Occidentalis – slavi occidentali. Ruscita – Rutenia sau poate Mica Rusie (termenul Mica Rusie înseamnă aici statul medieval Ucraina). Sarmatica – Sarmația. Sarmaticii sunt un popor ale cărui triburi locuiau în antichitate zonele de la est și vest de râul Don (Tanais). Citia – Sciția. Triburile scitice au locuit în sudul Rusiei și în Asia Centrală, iar aici Citia este poziționată la vest de Sarmația. Citha – Mica Sciție, o regiune antică la sud de Dunărea inferioară, în actuala Dobroge.

Hu[n]garia – Ungaria. Numele poate fi interpretat și ca Bu [r] garia (Bulgaria). Prin analogie, se poate spune că numele vecin Citha ar însemna Cirba (Serbia). Dalmația – provincie romană situată de-a lungul coastei estice a Mării Adriatice, separată de Liburnia prin râul Titius (râul Krka) și de Iliria greacă din sud de râul Drilo (Drin). A fost patria Sfântului Ieronim. Co[n]stantinopolis – Constantinopol, astăzi Istanbul.

Grecia – Grecia, leagănul civilizației antice grecești. Larissa – Larissa, un oraș din Tesalia. Archaia – Arcadia (sau Achaia?). Macedonia – Macedonia, o țară din nordul Greciei antice. A fost numită inițial Emathia, și a fost extinsă semnificativ prin cuceririle lui Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare. Roma – Roma, capitala Imperiului Roman și sediu scaunului papal. Cisilia – insula Sicilia, Creta – insula Creta, Calipso – Calipso, insulă mitică, conform Odiseei lui Homer, Mare – Mare (necunoscută).

Saxonia – Saxonia, parte a Germaniei, Ala – Halle, Saale în Germania. Coloni[a] – Köln, un vechi oraș roman de pe Rin. Relicvele de la Sfinții Trei Magi sunt păstrate în faimoasa catedrală din Köln, unde au fost aduse în 1164 ca mari sfinte moaște. Potrivit Noului Testament, înțelepții magi din Orient au venit pentru prima dată să se închine la nou-născutul prunc Iisus și să îl cinstească ca pe un rege cu aur, ca pe un Dumnezeu cu tămâie și ca pe un om cu smirnă.

Bri[tannia] – Marea Britanie, Walni – Țara Galilor, Scocia – Scoția, Ibernia – Hibernia, Irlanda, Cornu[bia] – Cornwall, Bolonia – Boulogne-sur-Mer (este un oraș în Franța), Burgu[n]dia – Fostul Ducat al Burgundiei, astăzi în principal regiunea Burgundia.

Parisius – Paris (simbolul orașului este reprezentat pe insula Île de la Citè care este  situată pe Sena, în „inima Parisului”. Este considerată leagănul antic al orașului Paris, altădată Lutetia). Bel[gis] – poate orașul Belgis care este de origine galică, după care se numește provincia Belgică.

Normannia – Normandia și Equitania – Aquitaine. Normandia și Aquitania au făcut parte din Imperiul Angevin, care a existat între 1154 și 1242. Regele Henric al III-lea al Angliei le considera pământurile sale ereditare. Din acest motiv, ele au fost probabil marcate pe hartă, în timp ce celelalte provincii ale Franței au fost lăsate pe dinafară.

Lugdune[n]sis – Provincia romană Gallia Lugdunensis. Capitala sa era Lugdunum (actualul sit al orașului Lyon). Barcinona – Barcelona. Hispania – Spania.

Galicia – Galicia. Zonă din nord-vestul Peninsulei Iberice. Capitala orașului Santiago de Compostela a fost unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj în catolicism încă din Evul Mediu deoarece acolo se aflau relicvele Sfântului Iacob cel Mare (de unde și numele orașului Santiago).

[Colum[p]ne Herculis] – Stâlpii lui Hercule (desen lângă Gibraltar). [Mons Pireneus] – Munții Pirinei (desen fără inscripție). [Alpes] – Munții Alpi (desen fără inscripție). M[ons] Riphei – Munții Riphei, la nord de Pontus, probabil că este vorba de Urali. Acolo izvorăște un râu fără nume, probabil Tanais (Don), sau poate Borysthenes (Nipru), deși niciunul dintre ele nu izvorăște în realitate din înaltul munților. Mons Sueuus – Munții Șwabiei de la termenul Svevi – Schwabe. Acest termen poate însemna și munții suedezi. Mai la vest se află Saxonia, care se întinde conform hărții pe malurile din nord ale Oceanului. Norwegi[a] – Norvegia (prezentată ca o insulă).

Hiperboreea

După rotirea hărții spre dreapta, vedem în nordul extrem următoarea notiță, Ip[er]bor[e]a – Hyperborea. Hiperboreenii sunt cei mai nordici și mitici locuitori ai unei regiuni nespecificate aflată dincolo de vântul de nord. Solinus îi menționează pe hiperboreeni ca popor binecuvântat și probabil se referă chiar la cei numiți laponi. Despre aceşti hiperboreeni se spunea că erau oameni plin de virtuţi, spirituali şi drepţi, contemporani cu zeii Olimpului, fiind consideraţi desprinşi din ramura glorioasă a Titanilor.

AFRICA

Numele Africa nu este scris pe această hartă. Grecii antici numeau continentul african Libia. Romanii se refereau doar la partea de nord, mediteraneană a continentului, pe care au împărțit-o în provincii. Granița dintre Asia și Africa nu era clar definită. Conform unora Africa începe din Alexandria. Pe harta noastră sunt marcate Egyptus (Egipt) și Athiopia (Etiopia), care erau considerate parte a Asiei. La vest, Delta Nilului, Africa de Nord și zona Munților Atlas sunt exagerate ca mărime.

Galeria celor 14 popoare monstruoase

La momentul conceperii hărții, credința europenilor medievali în existența unor creaturi umanoide monstruoase era larg răspândită, iar autorul a inclus paisprezece astfel de arătări fantastice de-a lungul marginii sudice a Africii.

Africa de Nord-Vest este delimitată, ca și nord-estul Asiei, de o centură, care a fost probabil destinată pentru munți, dar rămâne ca o simplă marcă liniară cu o notiță, Tera arenos et sterilis, care se traduce ca, ,,Ținut nisipos și deșertic”. Galeria celor 14 popoare monstruoase de-a lungul marginii sudice a Africii între ramura vestică a Nilului și ocean este o inovație fascinantă.

Poziționarea lor într-o zonă considerată a fi un soi de capăt al pământului susține ideea că ei trăiau în afara teritoriilor bine cunoscute și s-a dorit astfel accentuarea separației dintre lumea ,,civilizată” și sălbatici, Creaturile mitice și figurile umanoide grotești numără printre ele: un om cu cap de câine, un bărbat fără gât (a cărui față îi împodobește în schimb pieptul) și doi canibali lacomi care consumă cu fervoare părți de corpuri.

În afară de canibali, se credea că mai există o rasă de umanoizi cu șase degete, troglodiți, mâncători de șerpi, skiapode-monopode (creaturi mitologice asemănătoare unui pitic, cu un singur picior mare care se extinde dintr-un picior centrat în mijlocul corpului), o națiune care obținea umbra de la imensitatea  buzelor, triburi fără limbă, fără urechi sau fără nasuri, alții care având doar o mică gaură în loc de gură erau nevoiți să își sugă hrana printr-o trestie, creaturi cu patru ochi și ființe care nu mergeau niciodată biped ci se târau pe mâini și pe picioare.

Acești monștri erau de obicei numiți Blemmyae și au căpătat acest nume doar datorită asocierii cu tribul etiopian Blemmyae (supranumiți, “Ochi pe piept”, erau un trib de bărbați africani presupuși a fi fără cap și cu fețele așezate pe piept, sălbatici care au fost populari în bestiarele medievale și în ilustrațiile hărților vechi), aflat în apropierea locului în care creaturile sunt plasate pe hartă, adică în dreapta jos, sau în partea de sud-vest a hărții după rotirea ei.

Africa Subsahariană este prezentată deci ca o zonă cu paisprezece rase monstruoase care au fost identificate de Conrad Miller, pe baza scrierilor datorate lui Plinius cel Bătrân și Iulius Solinus. Iată descrierea lor exacta pornind de sus în jos.

1. [Phanesii] – Panotti, un popor cu urechi uriașe cu care se pot acoperi ei înșiși;
2. [Sine naribus] – Oameni fără nas, ale căror fețe sunt slab exprimate;
3. [Gens ora concreta] – Oameni cu alte guri, care se hrănesc și beau printr-un tub de trestie;
4. [Gentes carent lingua] – Oameni fără limbă, care se folosesc de mișcări din cap și de gesture pentru a vorbi;
5. [Psambari] – Oameni fără urechi;
6. [Marmini Ethiopes] – mauritani sau etiopienii de la mare – oameni cu patru ochi și prin urmare, foarte preciși la tirul cu arcul;
7. [Sciapod/Monoculi] – Oameni cu un picior foarte mare și cu un singur ochi, care stau pe spate și își folosesc piciorul pe post de umbrelă;
8. [Amyctreae] (Gens labro prominente) – Persoane cu buzele inferioare supradimensionate folosite pentru protejarea feței de căldura solară;
9. [Blemmye] – Oameni care au ochii și gura pe piept;
10. [Oculis in humeris] – Epifagi, oameni fără cap cu ochii pe umeri;
11. [Trocodites] – Troglodiți, locuitori ai peșterilor care mănâncă animale sălbatice și șerpi;
12. [Artobatite] – Persoane care merg în patru picioare;
13. [Anthropophagi] – Canibali;
14. [Cinocefale antropofage] – Canibali cu cap de câine.

Miticul rege și patriarch Ioan – Prester John

Se considera că popoarele bizare și păcătoase locuiau în ținuturi îndepărtate din Africa Centrală, locul unde ar fi domnit chiar miticul rege și patriarh Ioan (,,Prester John”). Poveștile populare în Europa din secolele XII-XVII vorbeau despre un patriarh și rege al Bisericii Răsăritene care ar fi condus o națiune creștină izolată și pierdută în mijlocul păgânilor și musulmanilor din Orient. Tărâmul localizat inițial undeva în Indiile îndepărtate iar mai apoi în Etiopia, era presupus a fi unul fabulos, un regat plin de bogății, minuni și creaturi ciudate, care pe fundalul cruciadelor, ațâța imaginația pelerinilor și a cruciaților deopotrivă.

Toponime în Africa

Etiopia – Etiopia, o țară la sud de Egipt, care a îmbrățișat creștinismul foarte devreme. Nil fl – Râul Nil, cu șapte afluenți în Deltă. Stannum – Lac de munte, izvor al Nilului. Montes Nubie – Munții Nubieni. Egyptus – Egiptul. Memphis – Memphis, primul oraș imperial din istorie, fondat în jurul anului 3500 î.Hr. ca centru administrativ al Egiptului Superior și Inferior, aflat la 25 km sud de actualul Cairo. Alexandria – Alexandria. Babilonia – orașul Cairo din Egipt care nu trebuie confundat cu Babilonul din Mesopotamia.

C[iuitas] Saltabri – Orașul Saltabri (neidentificat). Damiete – Damietta Tamiatis, un oraș din Delta Nilului. În secolele al XII-lea și al XIII-lea a fost vizat în mai multe rânduri de cruciați ca obiectiv important din punct de vedere strategic pentru cucerirea Egiptului și a Palestinei. Tapnis – Daphnae, astăzi al-Dafna, un oraș antic din Egipt, pe drumul de la Pelusium către Memphis. Mulți evrei s-au stabilit aici după distrugerea Ierusalimului.

Pelusium – Pelusium, Pelusion, un oraș în Sinai, astăzi Tell el-Farama. Este menționat în cartea profetului Ezechiel. Beronice – Berenice, orașul Benghazi de astăzi din Libia. Colonie grecească antică. Hesperide (Eusperides), redenumită mai târziu Berenice (probabil după Berenice, o prințesă egipteană, fiica regelui Ptolemeu al II-lea și a reginei Seleucizilor). A fost unul dintre cele cinci orașe ale Pentapolisului, în Cirenaica (este o regiune istorică și geografică din estul Libiei unde a funcționat o antică episcopie creștină).

P[rouincia] Lexa[n]dria – Provincia Alexandria. În locul literei inițiale A este o cratimă. Terra arenos et sterilis – Pământ nisipos și sterp (deșertul Sahara). Are Philenor[um] – Altarele filenienilor, la granița dintre Cartagina și Cirene. Este vorba despre cele două repere legate de locul unde se aflau cei doi frați Philaeni din Cartagina care au acceptat să fie îngropați de vii pentru a marca granița și a stabili pacea.

Cartago – Cartagina, oraș și stat în Tunisia de astăzi. Zeugis r[egio] – Zeugitāna Regio, partea de nord a Tunisiei.

Mauritania – Mauretania romană se întindea între Oceanul Atlantic și Occident, Mediterana în nord, Numidia la est și Getulia la sud. Romanii au ajuns în acest ținut în 106 Î.HR. În timpul lui Caligula, în anul 40 d.Hr., a devenit de facto un teritoriu și provincie romană, și a fost constituită oficial ca atare de Claudius. Mauritania a avut un număr mare de scaune episcopale.

M[ons] Atlans – Munții Atlas. C[iuitas] Oliopolim – Heliopolis.

Monasterium S[ancti] Pet[ri] – Mănăstirea Sfântul Petru (marcată cu un triunghi cu o cruce în vârf). Este vorba despre mănăstirea ortodoxă coptă Sf. Antonie în oaza deșertului estic din Egipt, care are o biserică veche închinată Sfinților Petru și Pavel.

Orrea Iosep – Hambarele lui Iosif. Sunt menționate în Vechiul Testament. Au fost marcate cu trei semne piramidale, deoarece piramidele erau considerate a fi hambare. Analogia ne duce cu gândul la cunoscuta istorie din Biblie când Faraon a visat visul cu cele şapte spice şi şapte vaci slabe care le-au înghiţit pe cele grase şi tot slabe au rămas. Nimeni nu i-a putut tâlcui acest vis, decât Iosif, alesul Domnului, care a spus că visul înseamnă o foamete mare de şapte ani peste ţara şi împărăţia Egiptului. La sfatul lui Iosif, Faraon a strâns mulțime nenumărată de grâu în hambare multe și mari pentru anii de foamete iar aceasta a fost salvarea lor.

Imediat dedesubt apare mențiunea Presuli duo manent – Aici au stat doi episcopi. În ceea ce privește legătura cu Hambarele lui Iosif, asta sugerează că doi episcopi au locuit întotdeauna la piramide.

C[iuitas] Garema – Germa în Libia. Numele antic al Garamei. A fost capitala Garamantidei – țara Garamanților, din secolul al XI-lea. î.Hr. până în anul 669 d.Hr. (garamanții erau un popor berber saharian care trăia în Fezzan, în nord-estul deșertului Sahara).

Getulia – Gaetulia și Gaetulos, o zonă din nord-vestul Africii, locuită de Gaetuli (nume romanizat pentru berberi). P[rouincia] Mathabres – Provincia de Natabres. Gorgade[s] – Capul Verde (?). Tacona – Tarragona, probabil o insulă. Istoricul creștin Orosius menționează orașul Tarragona pe insula Mallorca.

Cele 12 Vânturi

Diferitele vânturi, reprezentate fiecare prin câte un cap sunt desenate în locuri adecvate de-a lungul marginii exterioare a oceanului. Pe această margine a hărții sunt prezentate figurile a 12  ”mori de vânt” cu numele vânturilor. Le vom prezenta pe toate pornind aproximativ din dreptul orei 23 (cu Subsolanus) spre dreapta: Subsolanus – est; Ve[n]tus Eurus – est-sud-est; Ventus Euronothusn – sud-sud-est; Anster vel Nothus – sud; Libonothus – sud-sud-vest; Ve[n]t[us] Aufricin[us] – vest-sud-vest; Ventus Zaphirus – vest; Vent[us] Corus – nord-vest; Ve[n]t[us] Circi[us] – nord-nord-vest; Ve[n]t[us] Septe[n]trion[alis] – nord; Aquilo – nord-est; Ve[n]t[us] Wultur[us] – vânt de est-nord-est.Termenul Vulturnus, aplicat de obicei de către scriitorii clasici la vântul de sud-est, este atribuit mai degrabă vântului de est-nord-est de către autorul nostru.

Dintre denumirile mai ,,moderne”, harta ne oferă mai multe în Europa, unul în Africa, dar niciunul în Asia. Cele mai interesante dintre acestea sunt, Damietta (orașul port din Egipt), într-o poziție complet greșită, Ruscitae sau Rușii, Olcus, adică Oltul din România, Sclaueni Occidentalis – “Țara slavilor occidentali”, Ala sau Halle în Germania și trei nume din Marea Britanie, și anume Scocia – Scoția, Walni – Țara Galilor și Cornu – Cornwall.

Oceane râuri și mări

Oceanul apare ca o zonă acvatică, cu o lățime egală spre fiecare parte ce înconjoară lumea terestră. Oceanul și Marea Mediterană sunt colorate în verde, Marea Roșie în roșu, iar râurile sunt albastre.

Cinci râuri sfinte ale Raiului izvorăsc din fântâna Paradisului. Acestea sunt: Tigris – Tigrul, Euphrates – Eufrat, Geon – Nilul, Phison – poate Indus și Ganges– Gangele. Doar patru râuri ale Raiului sunt însă menționate în Biblie. Paradisul ca izvor de apă cerească reprezintă în mod simbolic sursa binelui.

Râul Tigru curge direct din Eden spre Oceanul Indian și râul Eufrat (sau mai degrabă unul dintre cele două râuri astfel numite) curge dinspre răsărit și intră într-un lanț muntos la vest de Paradis, numit Orcatoten (Munții Armeniei) și de acolo curge din nou sub numele de Euph[er]ates spre Golful Persic.

Observând cu atenție Marea Roșie (care a fost reprezentată în mod literal ca fiind roșie) se poate distinge despărțitura apelor făcută prin minune de proorocul Moise în timpul fugii evreilor din Egipt. O cercetare atentă a mărilor de culoare mai convențională ne va permite să distingem conturul balenei care l-a mistuit temporar pe Iona și chiar să vedem Arca lui Noe eșuată pe Muntele Ararat după potop.

Arca se află lângă Râpa Caspică. Cele două golfuri care se desprind spre nord de la adâncitura erithreană a oceanului sunt oarecum neobișnuite prin poziția și concepția lor, unul corespunde părții superioare a Golfului Persic, celălalt fiind poziționat spre mare, la gurile Indusului (sau poate ale Golfului Cambay).

Apar și râuri importante precum, Tigru, Eufrat, Nil, Gange, Dunărea și chiar Oltul, Olcus ca un afluent de stânga al Dunării în România. Vedem râul Iordan (Ior) în care Ioan Botezătorul l-a botezat pe Iisus Hristos și râul Dan, în arabă Leddan, afluent de stânga al Iordanului care izvorăște din apropierea orașului biblic Dan. În Marea Galileii (Stannun Genesar) înoată doi pești ca simbol și rememorare a pescuirii minunate, iar Marea Caspică și Marea Roșie sunt prezentate în locațiile lor geografice aproximative.

Marea Moartă (Mare Mortuum), Marea Mediterană, Marea Neagră, Propontis, Marea Caspică și Marea Roșie sunt toate reprezentate, apele Levantului prezintă o exagerare neobișnuită iar Euxina, adică Marea Neagră, este adusă foarte aproape de Oceanul de Nord. Coasta deltei Nilului până la Cezareea este distorsionată semănând aproape cu țărmul unui lac. Marea Caspică apare ca o adâncitură îngustă a Oceanului de Nord fiind împărțită în două de o peninsulă lungă (în extremitatea nord-estică a Asiei) și este înconjurată de cel mai mare zid de munți din lume (regiunea Gog – Magog).

Regăsim Albania poziționată în nord-estul Asiei. Golfurile arab și persan par a fi contopite într-unul singur iar în aceeași mare liniuță a fost plasat oceanul în largul coastelor Indiei plin de insule mari. Râul Gange are o direcție cu totul falsă curgând din munții nordici, nu în mare, ci spre Paradis, la fel ca unul dintre cele două râuri Eufrat delimitate aici.

Culori și simboluri

În ceea ce privește coloritul, mările sunt redate în verde (cu excepția Mării Roșii, care este colorată în roșu), râurile sunt albastre, iar relieful este reprezentat prin lanțuri de relief colorate natural. Așezările sunt reprezentate ca triunghiuri ocru. Canalul Mânecii și prin urmare caracterul insular al Marii Britanii, nu este indicat în mod prea clar iar acest lucru se datorează în mare măsură decolorării pigmentului verde folosit.

Majoritatea simbolurilor dedicate orașelor sunt triunghiuri ocru reprezentând clădiri sau orașe, cele mai importante fiind, Alexandria, Roma, Constantinopolis, Cartage și Troia care sunt reprezentate prin triunghiuri tripartite, iar Ierusalimul este în mod unic reprezentat de marele “ochi de taur”.

Marcatjul cu un triunghi cu o cruce în vârf apare și el pe hartă (în dreptul Monasterium S[ancti] Pet[ri] – Mănăstirea Sfântul Petru).

Simbolul pentru Paris are o bază dreptunghiulară cu un turn care se înalță din mijloc, în mod clar o încercare de a-l evidenția mai degrabă decât o simplă simbolizare a unei clădiri. Potrivit unor cercetători, această mappa mundi nu este o copie a celei de la Westminster. Modelul hărții era probabil francez iar faptul este argumentat de proeminența exagerată a Parisului și a Franței.

Anglia versus Franța – Influențe cartografice

Reprezentarea Angliei este mult mai puțin detaliată decât ne-am aștepta pe o hartă realizată chiar pentru regalitatea britanică. Singurele nume de pe ea sunt “britannia”, “cornubia” (Cornwall) și “walni” (Țara Galilor). Un punct ocru reprezintă ceea ce se presupune că trebuie să fie Londra, căci nu este etichetată, iar foarte revelator, acest punct este mai mic decât toate celelalte simboluri de oraș ocru de pe hartă.

Cartografii medievali știau cu siguranță cum să pună accent vizual pe anumite regiuni atunci când doreau să facă acest lucru. Marea Britanie de pe harta lumii are accentul pus pe Cornwall și relativele detalii ale sistemelor fluviale provin probabil în cele din urmă dintr-o sursă romană. Țările Insulelor Britanice sunt vizibile în cadranul din stânga jos și în ciuda faptului că spațiul disponibil este limitat, se pot distinge râuri precum Tamisa și Severn, iar Londra este marcată cu un punct auriu.

Cu toate acestea, se pune un accent considerabil pe Franța. Asta este deosebit de vizibil atunci când se compară dimensiunea teritoriului francez, nu numai cu Marea Britanie, ci și cu Peninsula Iberică, care pare comprimată la sud de Pirinei. Este bine descris sistemul fluvial din Franța. Orașul Paris este numit parisius, iar amplasarea sa pe un insulă este indicată în mod clar, în plus, simbolul ocru al orașului este mare și unic pe hartă.

Dragonii înaripați

În partea de jos a hărții vedem doi dragoni înaripați cu câte două picioare și cozi ghimpate ce cresc în ornamente florale. Ei sunt dispuși simetric, cu capetele întâlnindu-se în centrul paginii. Creaturile reptiliene fac cu siguranță aluzie la rău, iar acest lucru este confirmat de expresia malefică a capului plasat deasupra între ei, reprezentând zefirul sau vântul de vest, aflat în contrast evident cu expresia senină a vântului de est care vine disnspre Răsărit din zona Raiului.

Partea inferioară a picturii prezintă de fapt o lume subterană dominată de cei doi dragoni aflați în conflict, ca simboluri ale înșelăciune și urii. Ei sunt la antipodul celor doi îngeri din ceruri.

Aceste rânduri, reprezintă un rezumat în sinteză al traducerii unor materiale explicative dedicate hărții. Unele sunt informații noi pentru limba română și sperăm ca prin acest efort, să oferim iubitorilor de hărți o adevărată bucurie. Ne cerem iertare pentru eventuale scăpări sau erori, dar volumul de muncă a fost mare iar timpul puțin…