
Carte Legende
Carte, Râșnov, Legende, Istorii, Comori









Cartea, Râșnov, Legende – Istorii – Comori, este o bucurie pentru orice suflet dornic să cunoască legendele și istoriile fascinante ale uneia dintre cetățile emblematice ale României și ale orașului trandafirilor. Superb ilustrată și bine documentată, cartea este scrisă lejer și are atmosfera unei povești captivante. Calitatea premium a cartonului și a tiparului vin într-un format prietenos și recomandă acest produs de excepție.
Socotesc că cea mai buna prezentare a cărții, o constituie chiar cuvântul introductiv.
Cuvânt înainte
Încă din vremuri imemoriale, strămoșii noștri au stăpânit tărâmul de basm și de legendă al Țării Bârsei, numită nu întâmplător, mai târziu, și „Mica Transilvanie”, o țară frumoasă de dincolo de păduri.
Cu mai mult de 1000 de ani înainte de a poposi maghiarii în acest ținut și de a fi apoi colonizați aici și sașii, dacii au ridicat sub ocrotirea muntelui sacru Bucegi o importantă fortificație. Un cuib de vulturi suspendat între cer și pământ românesc. În jurul acestei cetăți de pe coama numită Comidava s-a dezvoltat treptat unul dintre orașele strălucite ale Daciei, al cărui urmaș peste timp este Râșnovul zilelor noastre.
Faptele dacilor cumidavensi și, mai apoi, ale râșnovenilor au scris istoria care a dat naștere legendelor. Împreună, ele dezleagă și, în același timp, adâncesc tainele și poveștile minunate ale meleagurilor noastre, de care eu am fost fascinat încă din copilărie. Dacă talentul m-a croit artist, profesia de coordonator al unui centru de informare pentru patrimoniu și cultură aflat în incinta Cetății Râșnov m-a transformat treptat în povestitor. Pasiunea mea pentru trecutul fabulos al cetății și al celor ce au locuit-o s-a transpus în mod natural și firesc în dorința de a culege, rafina și duce mai departe poveștile, istorioarele și legendele inedite ale locului și ale oamenilor.
Așa s-a născut ideea unei cărți care să cuprindă istorioare mai noi și legende, precum și istoria uimitoare din spatele lor. Cele deja publicate în ediții mai vechi, au fost reinterpretate, rescrise și redate într-un grai potrivit și mai ales ilustrate într-o manieră artistică creativă de către fiica mea Taisia (13 ani). Ea a dorit să se implice în acest proiect de suflet, iar prin talent și măiestrie, legendele au devenit treptat imagini ce ne oferă acum tuturor o adevărată bucurie vizuală.
La ilustrații am contribuit și eu puțin cu tușa desenatorului și penelul cromatic. A fost o muncă solicitantă, dar cu entuziasm și susținere reciprocă, socotim că am reușit să depășim provocarea și să ducem cu succes până la capăt misiunea asumată. Sperăm că bogăția și farmecul textului, alături de frumusețea imaginilor, vor oferi tuturor o lectură și o experiență plăcută și inedită.
Materialul a fost structurat astfel încât să ofere pe cât posibil și cronologia necesară, pentru a parcurge ușor și firesc povestea Râșnovului și a cetății. Cititorii vor face întâi cunoștință cu textul legendei, apoi cu ilustrația, pentru a descoperi la urmă și istoria reală din spatele fiecărei povești. La final, fără a prinde măcar de veste, veți fi parcurs cu drag și emoție peste 2000 de ani de istorii și legende care au dus mai departe cronica Orașului Trandafirilor.
Format finit carte: 163×153 mm
– interior; 64 pag, dublu cretat lucios, 130 gr/mp,
– coperți: față verso, dublu cretat lucios 300 gr/mp,
– înfoliere: lucioasă coperți
– color integral
– finisare: capsare pe latura mica
Pentru cei interesați, redăm aici și cuprinsul cărții,
CUPRINS
Cuvânt înainte – pag. 1
- Țara Lui Dumnezeu – pag. 2
- O poveste de dragoste – pag. 4
Istorii – Stăpânii Cetâții Râșnov – pag. 6
- Valea Trandafirilor – pag. 8
Istorii – pag. 8
- Ruja și blestemul lui Țepeș – pag. 10
Istorii – pag. 12
- Nălucile Cetății de Pământ – pag. 13
Istorii – pag. 15
- Hotarul buclucaș și pământul din cizme – pag. 16
Istorii – Un conflict teritorial legendar – pag. 16
- Bisericuța păgânilor – pag. 18
Istorii – pag. 20
- Ciobănașul cu fluierul fermecat – pag. 20
Istorii – pag. 22
- Portița secretă și izvorul tăinuit – pag. 23
Istorii – Crudul Principe Bathory – pag. 25
- Turnul Slăninii – pag. 26
Istorii – pag. 28
- Ultimii paznici – pag. 29
Istorii – Trabanții, paznicii și străjerii cetății – pag. 31
- Jertfa celor trei domnițe – pag. 33
Istorii – pag. 35
COMORI, TUNELURI SECRETE ȘI FILME
Istorii – Febra aurului la Râșnov – pag. 36
- Comorile secrete ale Cavalerilor Teutoni – pag. 37
Istorii – Ordinul Teuton în Țara Bârsei – pag. 40
- Aurul din fântâna – pag. 41
- Prizonierii turci – pag. 44
Istoria fântânii – pag. 44
- Tunelul secret – pag. 47
Istorii – Enigmatice tuneluri – pag. 49
- Jocul Țiganilor – pag. 50
- Ielele – pag. 52
- Comoara blestemată – pag. 54
Istorii – pag. 56
Despre comori – Credința poporului român – pag. 56
- Cufărul cu monede – pag. 57
- Viața bate filmul – pag. 59
Columna – pag. 59
Regele Dapyx – pag. 61
Cuvânt de încheiere – pag. 62
Bibliografie – pag. 63